Tehnologii emergente de recuperare a energiei dezvoltate la anularea gradienților de salinitate – energia albastră (CENERG-BLUE)
Cod proiect: PN 23-39-02-02
Responsabil proiect: Dr.chim. Violeta-Monica RADU – CSI
Descriere
În cadrul acestui proiect se vor studia metode moderne de obținere a energiei din tendința naturală de anulare a gradienților de salinitate. În acest scop, se vor investiga, testa și îmbunătăți la nivel de laborator diverse abordări tehnice emergente pentru a pune în evidență eficiențele și limitările actuale ale principalelor moduri de extragere a energiei albastre. Printre fenomenele fundamentale care stau la baza multora dintre tehnologiile emergente în domeniu se numără fenomene de încărcare și descărcare capacitivă, fenomene membranare, fenomene de modificare a presiunii de vapori etc.. Se va pune accent pe identificarea provocărilor suplimentare introduse de utilizarea surselor naturale de apă dulce și sărată, aduse din zonele naționale cu un bun potențial de exploatare dar care, prin efectul sinergic al compoziției chimice și biotice specifice pot avea efecte semnificative de inhibare a proceselor electromotoare sau de degradare a performanțelor de exploatare. Se vor efectua analize comparative între performanțele obținute pe ape sintetice și cele pe ape reale pentru fiecare tip de abordare tehnologică investigată. Apa din Fluviul Dunărea și apa din Marea Neagră vor fi apele naturale principale utilizate pentru studiul modului în care sunt afectate procesele electromotoare de obținere a energiei albastre. Derularea acestui proiect va permite identificarea locațiilor cu un bun potențial de amplasare a viitoare investiții de tipul centrelor pilot de cercetare și exploatare a energiei albastre, va oferi baza științifică fundamentală a fenomenelor cheie care acționează ca forță electromotoare în majoritatea tehnologiilor emergente studiate și va asigura alcătuirea unei echipe de cercetare cu o experiență formată și demonstrată în domeniu, deziderate care împreună vor oferi accesul către atragerea de fonduri în cadrul a noi competiții de excelență și dezvoltare tehnologică.
Obiective
Nevoia de energie regenerabilă, ecologică, este recunoscută pe scară largă și, prin urmare, se depun eforturi masive la nivel global pentru a dezvolta și valorifica noi surse de “energie verde”, inclusiv: eoliană, solară, geotermală, biomasă, ocean termică, valuri și maree, mai nou încercându-se valorificarea gradientului de salinitate format între apele dulci și ape sărate.
Obiectivul general al temei îl constituie formarea unui nucleu de cercetare specializat în tehnologiile de obținere a energiei pe baza tendinței de anulare a gradientul de salinitate în scopul introducerii și promovării la nivel național a acestui mod de obținere de energie regenerabilă prietenoasă cu mediul. Acest obiectiv general este atins prin studiul fenomenelor fundamentale care stau la baza generării de energie albastră (pe baza anulării gradientului de salinitate) cu accent pe cercetarea diminuării efectelor de reducere a performanțelor obținute atunci când se utilizează ape naturale.
Obiective specifice
- dezvoltarea capacității de testare și experimentare a noi materiale și tehnici de valorificare energetică a tendinței naturale de anulare a gradientelor de salinitate;
- dezvoltarea capacității de investigare experimentală a comportării noilor materiale și tehnici în scopul identificării și ameliorării fenomenelor care produc randamente inferioare și o scădere în timp a eficienței procesului;
- formarea și specializarea unui nucleu de cercetători pe tema energiei albastre, publicarea rezultatelor relevante în articole științifice și prin participarea la conferințe, experiența dobândită servind ca suport pentru atragerea de noi fonduri prin participarea la competiții naționale și internaționale;
- identificarea celor mai avantajoase locații pentru amplasarea de potențiale viitoare instalații pilot de scară medie și mare în cadrul a noi centre de excelență pe acest domeniu, activitate ce va servi ca suport pentru atragerea de noi fonduri prin participarea la competiții naționale și internaționale.
Rezultate PN 23 39 02 02
- Studiu privind tehnologiile de obținere a energiei albastre.
- Studiu privind selecția tipului de module experimentale.
- Raport de proiectare a modulului pentru studiul experimental al osmozei.
- Colecție de planuri, schițe și lista de materiale necesare construcției.
- Raport de construcție și testare hidrodinamică a modulului experimental.
- Raport privind localizarea punctelor de prelevare și modul de obținere a apelor.
- Raport privind evoluția modulului experimental de osmoză pe ape sintetice.
- Raport privind evoluția modulului experimental de osmoză pe ape naturale.
- Raport privind pre-tratarea apelor naturale și evoluția modulului de osmoză.
- Raport de proiectare a modulului pentru studiul experimental al electrodializei inverse.
- Raport de construcție și testare hidrodinamică a modulului experimental.
Articole în reviste indexate în Web of Science
- -M. Radu, A.A. Ivanov, A.M. Vijdea, V.E. Alexe, G. Dinca, A.E. Filiuta, V.M Cetean, Assessment of Current Blue Energy Technologies and Their Potential Applications on Romanian Water Resources, 2023, Water/ 10.3390/w15112063 (IF = 3.530)
Prezentări conferinţe internaţionale
- M. Radu, AA Ivanov, G. Dinca, A.E. Filiuță, Research regarding blue energy extraction opportunities in the Danube River – Black Sea region. International Conference on Academic Studies in Technology and Education (ICASTE) November 16-29, 2023, Antalya, Turkey.
- M. Radu, AA Ivanov, G. Dinca, A.E. Filiuță, Laboratory level research on PRO Blue Energy generation technology. The 7th International Conference on Advanced Science, Education, Social Science, Technology, and Management (ICASETM-2024) 21-22 October, 2024, Jakarta, Indonesia