La 22 ianuarie 2025, s-a stins din viaţă, la vârsta de 85 de ani, Ioan Coriolan Balintoni, unul dintre marii geologi români.
Născut în Gladna Română, în 1939, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1963, Ioan Coriolan Balintoni a obţinut titlul de Doctor în Geologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza “Studiul comparativ al unor migmatite carpatice” în coordonarea acad. Dan Giuşcă. Activitatea sa profesională include mai mulţi ani de lucru (1966-1970) pe şantierele ISEM (ulterior redenumit IFLGS, apoi Foradex), de la Câmpulung Moldovenesc, Gura Haitii-Călimani şi Ţibleş-Vişeul de Sus. Va reveni temporar la IFLGS (1986-1988), ca şef al serviciului minereuri.
Partea cea mai strălucită din cariera profesională a lui Ioan Coriolan Balintoni a fost aceea de om de ştiinţă, începută oficial în 1974, în urma angajării la Institutul Geologic al României, care, în acel an a fost instalat în clădirea în care funcţionează şi în prezent şi a primit titulatura “Institutul de Geologie şi Geofizică”. În cadrul “IGG”, Ioan Coriolan Balintoni a participat la realizarea unor proiecte de cercetare în Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni (la multe dintre ele în calitate de coordonator), dedicate, cu precădere, terenurilor metamorfice din România; de asemenea, a publicat multe lucrări ştiinţifice şi a lucrat la elaborarea mai multor foi din Harta Geologică a României la scara 1:50.000 (foile Şarul Dornei, Broşteni, Vişeu, Valea Ierii, Preluca, Toroiaga, Poşaga).
Lucrările ştiinţifice publicate de Ioan Coriolan Balintoni ca om de ştiinţă al Institutului Geologic al României au adus contribuţii majore la dezvoltarea geologiei teritoriului românesc, un exemplu în acest sens fiind impactul pe care articolele publicate de el l-au avut asupra cunoaşterii geologice a Zonei Cristalino-Mezozoice a Carpaţilor Orientali. Aici, tectonica în pânze de şariaj a fost recunoscută relativ devreme, prin identificarea unei Pânze Bucovinice, cu cristalin şi sedimentar, şi a unei Pânze Transilvane, fără cristalin (Uhlig, 1907). Ulterior, în cadrul Pânzei Bucovinice au fost identificate mai multe şariaje, unele implicând şi formaţiuni sedimentare cu vârste determinate paleontologic ca aparţinând mezozoicului, altele fiind marcate doar de încălecări de succesiuni metamorfice, despre care se presupunea că sunt fie şariaje mezozoice, fie şariaje mai vechi (prealpine). Chiar Balintoni şi Gheuca (1977) au identificat o astfel de pânză fără sedimentar (considerând că fusese şariată în ciclul orogenic alpin), anume Pânza de Pietrosu Bistriţei, care încorporează porfiroidele de Pietrosu Bistriţei şi o parte a Seriei de Rebra. Pe fondul acestor situaţii de ambiguitate, Balintoni (1981) a scos în evidenţă faptul că masivul alcalin Ditrău, pe ale cărui roci se obţinuseră vârste radiometrice jurasice (Streckeisen şi Hunziker, 1974), taie planele de şariaj fără sedimentar (respectiv pe cele dintre unităţile tectonice de Rodna, Pietrosu Bistriţei, Putna şi Rarău), ceea ce indică vârstele prealpine ale acestor şariaje. Pentru elaborarea modelului tectonic al Zonei Cristalino-Mezozoice a Carpaţilor Orientali, această lucrare a avut un efect similar cu descoperirea pietrei de la Rosetta pentru descifrarea scrierii hieroglifice, întrucât pânzele de şariaj fără sedimentar (identificate definitiv ca pânze prealpine) s-au aşezat, în mod logic, în componenţa fundamentului pânzelor alpine.
În anul 1994, Ioan Coriolan Balintoni a devenit conferenţiar la Facultatea de Biologie și Geologie a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obţinând gradul de profesor universitar în 1996. În cadrul Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai, a fost șef al Catedrei de Mineralogie (2000-2002) şi conducător de doctorate. A fost membru al Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000) și membru al Comitetului de Cercetare Științifică a Senatului. A fost director coordonator al revistei „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»”, seria Geologia.
După anul 2000, Ioan Coriolan Balintoni şi-a focalizat activitatea ştiinţifică asupra determinărilor de vârste radiometrice (U-Pb pe cristale de zircon) pentru rocile din terenurile metamorfice, în special pe roci cu protoliţi magmatici, producând astfel de date (publicate în reviste internaţionale) pentru principalele grupuri şi unităţi tectonice din Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni şi Dobrogea. Astfel, a pus în evidenţă unităţi cu ultimul eveniment magmatic major în Ordovician (corespunzând fragmentului crustal numit Dacia) şi unităţi structurale cu magmatism Ediacaran (cca. 590-600 Ma), din Carpații Meridionali: seria Sebeș-Lotru din structura Geticului, seria Lainici – Păiuș din structura Danubianului, respectiv seria de Drăgşan tot din structura Danubianului cu activitate magmatică în prima parte a Neoproterozoicului (cca. 800 Ma). Datele de vârste absolute publicate de Ioan Coriolan Balintoni au mărit considerabil posibilităţile de comparare ale terenurilor metamorfice din România cu cele din alte părţi de lume, uşurând implicarea lor în formularea unor ipoteze paleogeografice la scară continentală.
Importanţa activităţii ştiinţifice şi didactice desfăşurate de Ioan Coriolan Balinitoni a avut parte de o meritată recunoaştere, care se poate distinge, între altele, prin acordarea Diplomei de onoare a Ministerului Educației și Cercetării (2003), a premiului Ludovic Mrazec al Academiei Române (2011), a titlului de profesor emerit al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2012), şi prin alegerea sa ca Membru corespondent al Academiei Române (2017).