Sursa: wikipedia
La 30 iulie 2019, pleiada marilor geologi români a pierdut încă o stea de incontestabilă valoare academică și culturală: Prof. Dr. Marcian David Bleahu. Anvergura personalității, spectrul larg al preocupărilor și excelența atinsă în tot ceea ce a întreprins ne îndreaptă gândurile mai degrabă spre celebrarea vieții unui spirit cu adevărat renascentist care în decursul celor 95 de ani de viață a întrupat geologia, speologia, geografia, alpinismul, scrisul, muzica și politica.
Prof. Bleahu, urmaș pe linie maternă al domnitorului Constantin Brâncoveanu, s-a născut la 14 martie 1924 în Brașov, unde a și absolvit liceul. În anul 1949 devine licențiat al Facultății de Științe, Secția de Științe Naturale și Geografie a Universității din București, iar în 1974 obține doctoratul la Universitatea din Cluj. Între anii 1949 și 1961 a activat în cadrul Departamentului de Geologie al Universității din București ca asistent, lector și profesor asociat. Din motive politice a fost eliminat din sistemul de învățământ universitar, reluându-și activitatea după 1989 când, împreună cu Prof. Dolfi Drimer a fondat Universitatea Ecologică, unde a devenit decan al Facultății de Științe Naturale. Între anii 1949 și 1994, Prof. Bleahu a lucrat ca geolog și cercetător în cadrul Institutului Geologic al României, unde a ocupat și funcțiile de director adjunct (1966-1970) și director general (1970-1974).
Activitatea științifică a Prof. Bleahu s-a concentrat pe studierea Carpaților, mai ales a Munților Apuseni, timp de 33 de ani, timp în care a sintetizat și publicat stratigrafia și structura Apusenilor. Lucrările sale reprezintă primele studii asupra geologiei munților Maramureșului, Bihor, Codru-Moma și Metaliferi, cărora le-a și dedicat câte o monografie. De asemenea, în mod direct sau în calitate de conducător al unor echipe, Marcian Bleahu a realizat peste 50 de foi de hartă. Un interes deosebit l-au prezentat peșterile, Prof. Bleahu explorând și cartând peste 32 de pește dintre care amintim peșterile Șura Mare, Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop, Poarta lui Ionele, Cetatea Rădesei, ș.a. În contextul tendințelor geologice ale anilor ’60, Prof. Bleahu a devenit un pioner în domeniul tectonicii globale, având contribuții semnificative la scară internațională.
Între anii 1949 și 1952 a ocupat funcția de director al serviciului geologic pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. În anul 1953 a coordonat investigațiile geologice pentru proiectul rețelei de metrou din București. A fost numit membru în comisia de analiză a cutremurului din 4 martie 1977, iar între 1985 și 1994 a fost membru al echipei care a fondat și coordonat Muzeul Național de Geologie din București.
A avut două mandate în Senatul României, între anii 1990-1992 și 1996-2000, iar în anii 1991-1992 a fost Ministrul Mediului. În anul 1992 a fost numit vicepreședinte al Conferinței pentru mediu și dezvoltare, desfășurată la Rio de Janeiro sub egida ONU.
Ca recunoaștere formală a activităților sale, Prof. Bleahu a primit în anul 2008 cea mai importantă disticție civilă, Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler. Pe lângă aceasta, a mai primit, în 1966, medalia „Meritul Științific”, în 1971 decorația „Ordinul Muncii” clasa a 3-a, medalia de veteran al celui de-al doilea Război Mondial în 1997, precum și trei premii din partea Academiei Române în anii 1965, 1974 și 1976.
Institutul Geologic al României, îndoliat de pierderea uneia dintre cele mai mari personalități științifice ale României, este cu sufletul alături de familia Prof. Dr. Bleahu, cărora le transmite cele mai sincere condoleanțe.