INSTITUTUL GEOLOGIC AL ROMANIEI – IGR București organizează, la sediul central din Bucureşti, str. Caransebeş, nr. 1, sectorul 1, concurs pentru ocuparea unui post de ACS în domeniul Geologie cu normă întreagă, pe durată determinată (până la data de 31.08.2027), în cadrul departamentului de Geologie Regională, Compartimentul Cartografie, GIS și Teledetecție.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru înscriere la concurs:

  • Să fie cetățen român, cetățean al altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European şi să aibă domiciliul în România;
  • Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • Să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • Să aibă studii superioare de lungă durata cu diplomă de licență sau studii universitare de licență cu diplomă în domeniul Geologie/Geofizică;
  • Să aibă cunoştinţe de utilizare programe GIS (ArcGIS sau altele, MapInfo, QGIS etc.)
  • Să aibă diplomă de master/inginer;
  • Să cunoască o limbă de circulaţie internaţională, preferabil engleza
  • Să știe să carteze formațiunile geologice pe teren
  • Să aibă disponibilitate pentru deplasări pe teren
  • Cunoștințe de geochimie/geofizică, precum și de utilizare a diferitelor tipuri de imagini de teledetecție constituie un avantaj
  • Recomandarea de la locul de muncă anterior poate constitui un avantaj.

Concursul constă într-o probă scrisă care se va desfăşura în data de 04.04.2025 – ora 11:00 şi proba interviu (cuprinde și o probă practică) care se va desfăşura în data de 07.04.2025, ora 11:00.

În vederea participării la concurs, candidaţii vor depune personal, la sediul I.G.R. din Bucureşti, str. Caransebeş, nr. 1, sectorul 1, Biroul Resurse Umane, până la data de 31.03.2025, ora 13:00, dosarul de candidatură care va cuprinde următoarele documente necesare înscrierii:

  • Cererea de înscriere (formular):
  • Curriculum Vitae;
  • Diplomele de studii şi foile matricole (original şi xerocopie);
  • Cartea de identitate (original şi xerocopie);
  • Carnetul de muncă/ adeverințe (original și xerocopie sau xerocopie având mențiunea “conform cu originalul”) care să ateste vechimea în muncă și experiența profesională;
  • Adeverinţă medicală, care să ateste faptul că este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei scoase la concurs;
  • Cazierul judiciar.

Informaţii suplimentare despre condiţiile de participare şi despre completarea formularelor necesare înscrierii se pot obţine secretariatul institutului, la numărul de telefon +40.31.403.34.00.

Candidaţii selectaţi în vederea participării la concurs vor fi anunţaţi telefonic şi prin afişare la sediul instituţiei.

Vor fi selectaţi numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile de înscriere şi care au depus, în termen, dosarul complet de candidatură.

 

DIRECTOR GENERAL

Dr. Isac Anca Margareta

 

Tematică: Geologia României, GIS

Bibliografie

Săndulescu, M. (2013) Alcătuirea geologică a României. Romanian Journal of Earth Sciences, Vol. 87, p. 51-70, ISSN 2248-2563.

Dumitrescu I. (1962) Curs de geologie structurală cu principii de geotectonică şi cartare geologică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Imbroane AM (2012) Sisteme informatice geografice. Volumul I Structuri de date. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Imbroane AM (2018) Sisteme informatice geografice. Volumul II Analiză spațială și modelare. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Salvador A. (2013) International Stratigraphic Guide. Versiunea scurtă disponibilă online pe site-ul Comisiei Internaționale de Stratigrafie:  https://stratigraphy.org/guide/

Săndulescu M. (1996) Istoria dezvoltării hărților tematice în geoștiințe la Institutul Geologic al României. Anuarul Institutului Geologic al României, 69 (1), p. 3–8.

 

 

DIRECTOR GENERAL

Dr. Isac Anca Margareta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment