Titlul proiectului: Sănătatea solului și serviciile ecosistemice (Soil Health and Ecosystem Services) – STATE

Perioada: Ianuarie 2025 – Decembrie 2027

Finanțat de: Comisia Europeană prin IMPEL (Rețeaua Uniunii Europene pentru Implementarea şi Aplicarea Legislației pentru Protecția Mediului)

Pagina web: (în curs de elaborare)

 

Descriere:

Un raport recent al JRC – EU Soil Observatory indică faptul că 60%-70% din solurile din UE sunt în prezent într-o stare nesănătoasă. Politicile actuale ale UE și ale statelor membre au adus contribuții pozitive la îmbunătățirea sănătății solului, însă, încă nu abordează toți factorii determinanți ai degradării solului și, prin urmare, rămân lacune semnificative. Directiva privind monitorizarea și reziliența solului[1] are ca obiectiv instituirea unui cadru solid și coerent de monitorizare a solurilor pentru întregul teritoriu al UE și să îmbunătățească în mod continuu sănătatea solului, în vederea obținerii unui sol sănătos până în 2050, menținând solurile în stare sănătoasă, astfel încât să poată furniza mai multe servicii ecosistemice la o scară suficientă pentru a satisface nevoile de mediu, societale și economice, pentru a preveni și a atenua impactul schimbărilor climatice și pierderea biodiversității, pentru a crește reziliența la dezastre naturale, pentru a asigura securitatea alimentară și pentru a reduce contaminarea solului la niveluri care nu mai sunt considerate dăunătoare sănătății umane și mediului.

 

Astfel, proiectul STATE a fost conceput prin consultare cu DG ENV – Directoratul General Mediu al Comisiei Europene în scopul sprijinirii implementării noii directive prin evaluarea practicilor de gestionare durabilă a solului disponibile și prin stabilirea celor mai eficiente dintre acestea în abordarea diferitelor forme de degradare a solului enumerate în Anexa I[2] a propunerii de directivă. Evaluarea costurilor, beneficiilor și aplicabilității acestor practici în diferite contexte pedoclimatice locale va fi crucială pe parcursul derulării proiectului. Aspectele degradării solului vizate de proiect sunt: 1. Salinizarea, 2.  Eroziunea solului, 3. Pierderea carbonului organic din sol, 4. Compactarea subsolului, 5. Compactarea solului vegetal, 6.  Excesul de conținut de nutrienți în sol, 7. Contaminarea solului, 8. Reducerea capacităţii solului de a reţine apa, 9. Acidificarea, 10. Pierderea biodiversităţii solului, 11. Tasarea solului.

Proiectul se va desfășura ținând cont de obiectivele Misiunii „A Soil Deal for Europe” (Mission Soil), care este o inițiativă la scară largă axată pe protejarea și remediarea solurilor și pe promovarea practicilor de management durabil în zonele urbane și rurale.

 

Obiectiv general:

Proiectul îşi propune acordarea de sprijin tehnic / schimb de experiență / transmitere de cunoștințe științifice și bune practici pentru îmbunătățirea sănătății solului și pentru furnizarea de servicii ecosistemice în statele membre ale UE.

 

Rezultate:

  • Elaborarea de îndrumare tehnice (Ex: Ghid privind gestionarea durabilă a solului – va prezenta cele mai bune practici pentru gestionarea durabilă a solului și eficacitatea acestora; Ghid tehnic privind conservarea serviciilor ecosistemice aferente solului);
  • Promovarea utilizării acestor documente prin inițierea unor acțiuni suport între țările partenere și prin prezentarea acestora la evenimentele internaționale de profil.

 

Responsabili de proiect:

 

Dr. Ing. Marco FALCONI – ISPRA (Italian Institute for Environmental Protection and Research – Geological Survey of Italy)

Dr. Ing. Iustina POPESCU – IGR (Institutul Geologic al României)

 

[1] https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:01978f53-1b4f-11ee-806b-01aa75ed71a1.0001.02/DOC_1&format=PDF

[2] https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:01978f53-1b4f-11ee-806b-01aa75ed71a1.0001.02/DOC_2&format=PDF

 

Întâlnirea proiectului IMPEL STATE – Soil health and ecosystem services consolidează cooperarea europeană pentru sănătatea solului

 

În perioada 16–17 iulie, în Funchal, Madeira (Portugalia), s-a desfășurat întâlnirea de lucru a proiectului STATE, reunind reprezentanți ai autorităților de mediu, institute de cercetare și experți tehnici din întreaga Europă. Evenimentul a avut ca obiectiv schimbul de cunoștințe și bune practici pentru sprijinirea implementării viitoarei legislații europene privind protecția și monitorizarea solului.

Reuniunea a fost găzduită de Direcția Regională pentru Mediu și Mare (DRAM) și a avut ca teme principale implementarea Directivei UE privind Monitorizarea și Reziliența Solului (Soil Monitoring and Resilience Directive), rezultatele chestionarului STATE, precum și Prezentarea rezultatelor privind cercetarea metodelor adecvate remedierii și restaurarii solului în scopul oferirii de servicii ecosistemice furnizate de acesta. Reprezentanți ai Direcției Generale Mediu (DG Environment) din cadrul Comisiei Europene și ai Joint Research Centre (JRC) au prezentat cele mai recente evoluții legislative și științifice referitoare la viitoarea directivă și la evaluarea serviciilor ecosistemice, oferind participanților o perspectivă actualizată asupra politicilor europene în domeniu.

Programul întâlnirii a inclus atât sesiuni tehnice, cât și o vizită de lucru la Proiectul Hidroelectric Calheta, unde participanții au analizat exemple de aplicare a soluțiilor bazate pe natură pentru remedierea solului și reutilizarea sustenabilă a materialelor excavate, care contribuie simultan la refacerea ecosistemelor și la tranziția energetică.

Întâlnirea a fost coordonată de managerii proiectului STATE: Marco Falconi (ISPRA – Italia) și Iustina Popescu (IGR-Institutul Geologic al României ), facilitând un schimb valoros de experiență și bune practici între membrii rețelei IMPEL și experții invitați.

Coordonarea comună evidențiază rolul esențial al institutelor de cercetare în proiectele europene de mediu și în inițiativele finanțate prin programul LIFE, prin furnizarea rezultatelor cercetării  necesare fundamentării politicilor publice, dezvoltării metodologiilor de monitorizare și evaluare, precum și consolidării cooperării internaționale dintre comunitatea științifică și autoritățile competente.

Evenimentul a atras atenția și dincolo de comunitatea IMPEL. Cotidianul regional Jornal da Madeira a publicat un articol dedicat reuniunii, evidențiind importanța acesteia pentru consolidarea dialogului dintre autoritățile europene de mediu în domeniul protecției solului și al managementului durabil al terenurilor. Publicarea în mass-media confirmă interesul crescând pentru proiectul STATE și relevanța activităților sale de cercetare și expertiză tehnică în sprijinul implementării politicilor europene bazate pe dovezi științifice, al schimbului de cunoștințe și al dezvoltării unor soluții eficiente pentru protejarea sănătății solului și îmbunătățirea serviciilor ecosistemice.

Întâlnirea din Madeira a demonstrat încă o dată valoarea activității de cercetare în consolidarea cooperării europene, dezvoltarea capacității instituționale a autorităților de mediu și susținerea implementării eficiente a legislației Uniunii Europene pentru protejarea solului și creșterea rezilienței ecosistemelor.