Institutul Geologic al României, organizează, concurs pentru ocuparea unui post de inginer geolog, specializare Geologie Tehnică, compartimentul Georesurse – Departamentul Geologie Regională, pe durată nedeterminată.
Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească candidatul pentru înscriere la concurs:

  • Să fie cetățean român, cetățean al altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European şi domiciliul în România;
  • Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • Să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • Să fie licențiat în geologie;
  • Să aibă o vechime de minim 10 ani în activitatea de cercetare-dezvoltare sau în învăţământul superior;
  • Să aibă o vechime de minim 8 ani în alte activităţi din profilul postului;
  • Să aibă cunoșințe de operare PC cu programul, linux, pascal, Microsoft Office;
  • Recomandarea de la locul de muncă anterior poate constitui un avantaj;

Concursul constă într-o probă scrisă care se va desfășura în data de 18.04.2023, ora 11:00 şi proba interviu care se va desfăşura în data de 20.04.2023, ora 11:00.

În vederea participării la concurs, candidaţii vor depune personal dosarul de candidatură la sediul I.G.R. din București, str. Caransebeş, nr. 1, sectorul 1, Compartimentul Resurse Umane, în intervalul orar 9:00 – 15:00, până cel târziu la data de 12.04.2023, ora 15:00.

Dosarul de candidatură care va cuprinde următoarele documente necesare înscrierii:

  • Cererea de înscriere (formular):
  • Curriculum Vitae;
  • Diplomele de studii şi foile matricole (original şi xerocopie);
  • Diplomele cursurilor de specializare absolvite (original și copie);
  • Cartea de identitate (original şi xerocopie);
  • Carnetul de muncă/ adeverințe (original și xerocopie sau xerocopie având mențiunea “conform cu originalul”) care să ateste vechimea în muncă și experiența profesională;
  • Adeverinţa medicală, care să ateste faptul că este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei scoase la concurs;
  • Cazierul judiciar.

Informaţii suplimentare despre condiţiile de participare, tematica de concurs şi despre completarea formularelor necesare înscrierii se pot obţine la secretariatul institutului, la numărul de telefon 0314033400.

Bibliografia de concurs si Tematica pentru examen sunt anexate prezentului anunt.

Candidaţii selectaţi în vederea participării la concurs vor fi anunţaţi telefonic şi prin afişare la sediul instituţiei.
Vor fi selectaţi numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile de înscriere şi care au depus, în termen, dosarul complet de candidatură.

Bibliografie și tenatica concurs pentru postul de inginer geolog, domeniul geologie, compartimentul Georesurse – Departamentul Geologie Regională

Tematică Expertiză și asistență tehnică pentru lucrări mari de infrastructură.

Cerințe calitative ale materiilor prime, valorificări secundare, domenii de aplicare, legislație de referință.

Bibliografie

  1. Florea M. (1979) – Alunecări de teren și taluze. Ed. Tehnică, București;
  2. Băncilă I. et al. (1981) – Geologie inginerească. Ed. Tehnică, București;
  3. Anastasiu N., Jipa D. (1983) – Texturi și structuri sedimentare. Ed. Tehnică, București;
  4. Florea M. (1983) – Mecanica rocilor. Ed. Tehnică, București;
  5. SR EN 13450:2013 – Agregate pentru balast de cale ferată;
  6. SR EN 13242+A1:2008 – Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru utilizare în inginerie civilă şi în construcţii de drumuri;
  7. Seria de standarde SR EN 932 – Încercări pentru determinarea caracteristicilor generale ale agregatelor;
  8. Seria de standarde SR EN 933 – Încercări pentru determinarea caracteristicilor geometrice ale agregatelor;
  9. Seria de standarde SR EN 1097 – Încercări pentru determinarea caracteristicilor mecanice și fizice ale agregatelor;
  10. Seria de standarde SR EN 1367 – Încercări pentru determinarea caracteristicilor termice și de alterabilitate ale agregatelor;
  11. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
  12. Regulamentul nr. 305/2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii;
  13. Hotărârea nr. 668/2017 privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea produselor pentru construcţii.